Am citit și recitit versurile poetului Traian Dorz, am rămas captivă, iar acum vă scriu:
,,Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci, Cum trebuie prin lume de liniştit să treci, Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori, Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori. ”
(,,Învață de la toate” de Traian Dorz)
Am pornit într-o mică aventură, am lăsat în urmă asfaltul care arde, blocurile și zumzetul citadin. În ultima duminică a lunii august am avut întâlnire cu muntele, am avut de învățat...
Pe drumul care leagă Muntenia de Transilvania, asfaltul sculptat prin Munții Făgăraș, dincolo de prima capitală a Țării Românești, Curtea de Argeș, la nord, Transfăgărășanul te aduce în fața hidrocentralei Vidraru, iar apoi în apropierea cetății Poienari, drumul te duce prin trei tunele urmate de Barajul Vidraru. După opriri scurte, fotografii și zâmbete de turiști, serpentinele îți aduc în față Cascada Capra, lacrimi din stâncă.
Aer proaspăt, verde crud și drum pierdut prin munte, te încarci de energie, te simți liber și fericit. E totuși vară, oile sunt perle care înconjoară munții, iar din loc în loc o umbra de ciobănaș le veghează în taină. Încerc să ignor zgomotul oamenilor, se aud voci care te-ndeamnă să cumperi șerbet și dulceață, altele rostesc cu accent străin un timid ,,mulțumesc”, iar altele nu se aud, au amuțit. Am rămas și eu în liniște, am privit continuu lacul, oglinda munților sau Bâlea, așa cum îl cunoaștem. Îmi doream să nu mă despartă nimeni, niciodată, dar niciodată de liniștea și pacea naturii.
Atât de mult am așteptat-o, nu am știut să o caut bine, dar astăzi m-a învățat muntele că stânca dură ascunde ecoul liniștii eterne, acolo sus, la 2034...acolo unde poți să bei în tihnă sirop de afine cu apă minerală și să mănânci păstrăv la grătar, acolo sufletul tău e liber și fericit, la munte...