M-am îndragostit de parfumul de cafea și de farmecul zâmbetului italian, m-am îndragostit de Veneția.
Ai nevoie de puțin curaj și multă curiozitate ca să te rupi de zgomotul citadin și să ajungi într-un altfel de taxi, unul fascinant...prin faimoasele canale ale Veneției. Desigur, gondola poate fi mult mai romantică, dar spiritul tânăr de douăzeci de ani, va alege cu siguranță aventura cu taxiul, cel care oferă nu doar peisajul de vis al clădirilor înecate în valuri, dar și o doza de energie aflată în contrast cu locul decupat parcă dintr-o pictură renascentistă.
Iubitorii de istorie și artă vor rămâne suflete captive ale acestui oraș a cărui arhitectură povestește despre trecerea veacurilor. N-am ezitat si m-am lăsat cuprinsă de mirajul locului, am hoinărit pe fiecare străduță îmbâcsită de pașii grăbiți de turist, de privirile curioase ale locuitorilor, dar și de zâmbetele largi ale vânzătorilor.Mi-am lipit palmele de fiecare vitrină în care zăream tot felul de suveniruri, eșarfe, pălării, dar și clasicele măști venețiene care ascund o întreagă istorie a locului.
Podurile orașului sunt poezie, versuri ale lui Umberto Pascali, o suferință mediteraneană, ,,per una rosa / che ho voluto dalla neve ”(,,pentru un trandafir / pe care l-am cerut zăpezii”). Eleganța Veneției este împarfumată de câte un vers cântat la colț de clădire, de fiecare toc care străbate strada și de bunul-gust al florilor de la câte o fereastră, iar farmecul Veneției sunt oamenii.
Dacă ajungi în Veneția sufletul tău va rămâne acolo, al meu a rămas.
