Sfântul Alexandru este prăznuit pe 30 august, ieri era zi de mare sărbătoare în familia noastră, ziua lui de nume și ziua în care s-a născut, el... cel care mi-a dăruit al său nume, cel despre care astăzi scriu.
Despre numele meu mă întreabă mereu câte cineva. Ce prefer, ce îmi place, nu știu, ambele mele prenume au o semnificație puternică pentru mine, părinții mei nu le-au ales din întâmplare, dar astăzi voi vorbi despre zestrea primului meu prenume, Alexandra. L-am primit de la mama, iar ea la păstrat în suflet cu imaginea bunicului ei. Pe străbunicul meu din partea mamei îl chema Alecsandru, iar chipul lui pe care l-am fotografiat dintr-o poză veche, ascunde istorie. Era un bărbat înalt, slab, iubit de familie și nu numai. A luptat pe front în Al Doilea Război Mondial, trăgea cu arma în zare ca să nu nimerască pe cineva, hrana lui erau cojile de cartofi uscate, iar atunci când a trebuit să treacă prin ape, a început să plângă pentru că nu știa să înoate, dar ce a urmat a fost mai trist, a trecut prin mare de cadavre, fără să mai fie nevoie de înot. Când s-a terminat Războiul s-a întors și el acasă, era împușcat în picior, iar copilul lui cel mare nu l-a mai putut recunoaște, era ostenit și avea o barbă mare. Nu s-a oprit, a continuat să lupte, și-a vândut ceasul de aur pentru doi pumni de mălai, a ținut o famile, și-a iubit necondiționat soția, ținea post, lunea, miercurea și vinerea bea apă cu zahăr, iar duminica avea grijă să fie mereu curat în casă.
Mama mea, nepoata lui, l-a iubit enorm, s-a semnat ani de-a rândul ,,Alexandra Irimescu" , știa că primul său copil trebuia să poarte un nume, iar acela va fi Alexandru. Nu l-am cunoscut, dar astăzi îi scriu o scrisoare, vreau să-i mulțumesc pentru că astăzi port un nume. Nu știu cum să mă adresez, o să-i spun ,,ticule” pentru că așa îi spuneau cei mai mici din familie.
Trebuia să port un nume, mulțumesc ție, ticule, pentru că mi-ai dăruit numele tau, dar nu oricum, ci încarcat de putere, ambiție, iubire, blândețe și înțelepciune. Am auzit multe povești despre tine, toată lumea a avut grijă să nu-mi lipsească imaginea ta, mi-ai fost prezent în suflet și-n gând, iar astăzi mi-aș dori să-mi povestești așa cum am auzit eu că povesteai, din tot sufletul. Nu pot, timpul mi te-a luat cu mult înainte ca eu să mă nasc, mama era chiar și ea o copilă atunci când te-ai stins, dar prezența ta a rămas vie prin amintirea lor. Astăzi aș sta cu tine în curte, la masa ta de lemn, ți-aș admira albastrul ochilor și pentru tine, ticule, aș bea chiar și o cafea cu caimac, așa cum îți plăcea ție. Generații mi-au vorbit despre tine, iar toți au început prin a-mi spune ,,era un om bun". Mi-au spus că ai fost un tată model, grijului și devotat: ,,Cu pantalonii cârpiți și perechea lui veche de bocanci pleca, muncea și se zbătea pentru noi, nu ne-a lipsit nimic". Mi-au povestit că scriai frumos și că ți-a plăcut întodeauna matematica, dar și istoria și geografia, iar tu erai cel care îi ajutai la teme. M-aș fi bucurat să învăț de la tine rusa și să te aud cum cântai romanțe, dar nu m-a lăsat timpul. Nepoții tăi mi-au șoptit printre lacrimi despre cum le povesteai tu înainte de culcare, despre povestea lui Creangă pe care ai spus-o ani și ani, despre blândețea vorbei tale și despre sinceritatea ta necondiționată. Dacă te-aș avea, aș opri timpul, dar nu m-a lăsat, astăzi îți mulțumesc pentru că mi-ai dat un nume. Ce dar mai mare puteam să primesc? Mulțimesc, ticule, mulțumesc.
,, Şi pentru că toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu”- Marin Sorescu