Mi-a rămas în amintire mirosul de sărbătoare, l-am trăit cândva, demult, în casa bunicilor. Fiorul, smerenia, credința, Lumina Sfântă și blândețea lor, au fost parcă un vis care s-a spulberat atunci când am crescut, un pastel devenit alb-negru. Regăsesc și acum culoarea atunci când mă gândesc la inocența și sinceritatea cu care mergeam duminică dimineața pe drumul spre biserică, mirosul de parfum și pantofii cei noi, pomii infloriți, primăvară târzie...
Lămâiță rasă, pita caldă-n casă, buna mea la masă...
Privirea ei albastră, flacăra măiastră, veșnica-i grimasă.
Mâinile-i muncite, de dor ostenite, bunul meu, iubite.
Casa-i sărbătoare, masa-i cea mai mare, culori și uitare,
Paștile, ecou și chitare.
(Amintire, volumul Acvamarin de Alexandra-Valentina Ionică)