Urmează-ți visul, oricât ar fi de greu, oricâte ziduri se ridică în jurul tău, privește-te în oglindă, mergi mai departe.
În viața noastră intră oameni pentru mai mult sau pentru mai puțin timp, mai buni sau mai puțini buni, mai sinceri sau mai puțin sinceri, dar un singur lucru nu au voie să facă, nu-i lăsa să-ți taie aripile. Nimeni nu trebuie să-ți schimbe drumul vieții, nimeni nu trebuie să te oprească să visezi, să-ți îndeplinești dorințele. În viața mea au intrat oameni pe care speram să-i păstrez pentru totdeauna, oameni pe care îi credeam sinceri, oameni pentru care mi-am descoperit sufletul, am fost mai mult decât trup, dincolo de timp, dincolo de graniță. Ce am realizat de-a lungul anilor? Sunt mai multe categorii de oameni care pot intra la un moment dat în viața ta.
Oamenii care sunt atrași de tine la primul zâmbet, oameni pentru care ești totul, dar numai atunci când zâmbești ca în prima clipă. Dar putem face asta? Putem zâmbi, putem să ne ascundem problemele pentru a păstra oamenii din viața noastră? Da, putem și chiar o facem destul de des, dar suntem cu adevărat fericiți? Poate că uneori e mai bine, discreția pentru mine e cel mai valoros atu, dar cu sufletul cum rămâne? Simplu, dacă tu simți să zâmbești, să plângi, să îmbrățișezi, uită-te în jur, alege-ți persoanele care se uită la sufletul tău, nu la trup, nu la funcție. Prietenia, relația dintre două persoane, nu trebuie să fie un târg, un troc, trebuie să fie chimie, iubire, respect, apreciere. Lăsă-i să intre în viața ta, în sufletul tău pe acei oameni care se îndrăgostesc de zâmbetul tău, dar care rămân lângă tine cu adevărat și atunci când el este șters de lacrimi, iubește-i pe acei oameni care îți înțeleg lacrimile. De ce? Zâmbetul e o poezie de primăvară, ușor de citit, frumoasă, mereu căutată, dar lacrimile, lacrimile sunt un roman, unul pe care puțini au curajul să-l deschidă, să-l citească, să-l înțeleagă, dar toți îl critică.
Și dacă acești oameni vor face parte din viața ta, nu încerca să-i schimbi, niciodată oamenii nu vor putea să te cunoască cu adevărat decât dacă își doresc. Nu contează timpul, distanța, anii, nu, contează ca persoanele pe care le alegi în viața ta să nu aleagă să-și poarte pașii pe poteca mai scurtă. De ce? Pentru oameni e mult mai simplu să-ți găsească înlocuitori, apoi se întorc, apoi pleacă, iar când înțeleg cu adevărat că nu-ți pot tăia aripile, tu, tu cu sufletul tău cel fericit, dar care uneori mai și plânge veți fi zburat departe.
Din viața mea au plecat oamenii care nu m-au înțeles, cei care nu au vrut să accepte timpul, timpul pe care îl sorb clipă de clipă, oamenii care nu au avut curajul să privim viața ca pe un moment, dar și ca pe o eternitate, oameni care nu mi-au respectat singurul principiu de la care nu mă abat niciodată, adevărul, dar și oamenii pe care poate eu nu i-am înțeles, dar lor, celor care la un moment dat au făcut parte din viața mea, le-am mulțumit prin câteva pagini legate într-o carte. Printre ei au fost mulți care au citit-o, ba chiar au și scris-o și nu au reușit să-mi înțeleagă sufletul, dar au fost oameni care atunci când au atins filele cărții au vibrat de emoție, au înțeles că uneori sufletul plânge și când e fericit, avem nevoie de oamenii potriviți în viața noastră, oameni care luptă, nu cei care fug și schimbă frontul. Acești oameni, nu-ți vor tăia aripile, te vor învăța să zbori.
